Afaceri complicate (3)

Când s-a trezit Laura soțul ei deja ajunsese acasă. Ea era goală sub așternut și deschizând ochii a fost foarte surprinsă că adormise.

  • Ce mi-ai făcut? A întrebat ea privindu-mă leneș.
  • Nimic rău sper.
  • .. găsește-i ceva de lucru pe aici.
  • Nu e așa de ușor. De lucru s-ar găsi că e tare pe domeniu dar…
  • Hai să lăsăm discuțiile astea deocamdată. Avem un contract în derulare doamna Laura am zis zâmbind.

Laura se dezvelise și se întindea ca o pisică satisfăcută pe pat expunându-și sânii moi și leneși privirilor noastre de masculi excitați oarecum de cadrul din fața ochilor dar și de mirosul de sex care se stârnise odată cu dezvelirea Laurei.

Femeia era gata iar de sex pentru că s-a sprijinit te capătul parului mângâindu-și pupele leneșă și expunându-și vulva privirilor noastre.

  • Îmi faceți un favor băieți?
  • Ce anume? Întreabă Damian
  • Vreau ca așa cum stați în fotoliile voastre să vă scoateți penisurile și să vă masturbați privindu-mă.
  • Nu ar fi păcat să ne masturbăm cu o femeie așa de sexy lângă noi?
  • Da ar fi păcat, dar numai până vă văd pulile umflate cu toate venele vizibile ca să mă pot folosi de ele cum se cuvine. A spus Laura introducând deja două degete în vagin.
  • Cred că eu sunt gata a replicat Damian trăgându-și pantalonii jos.

Eu ezitam dar la insistențele femeii am scos din pantaloni penisul făcându-i pofta. Ea se uita la noi flămândă și cu pupilele excitate. Căuta să ne ațâțe cu afirmații seducătoare: Mamă ce puli belite. Ce ciuperci mari. Cum cărați după voi drugii ăia? Unde îi ascundeți de nu se văd? Cum o să intre în mine belitele alea fără să mă despice? Și alte afirmații care erau exagerate intenționat. Noi bărbații avem o problemă cu penisurile și ne place să auzim chestii exagerate chiar dacă nu avem neapărat cele mai mari penisuri. Oricum efect exista, ne umflam ca pâinile la cuptor după spusele Laurei.

  • Am voie la o fantezie?
  • La starea în care m-ai adus… de ce mai întrebi? Replică Damian
  • Dacă se poate mă bucur, dacă nu asta e, am încercat.
  • Spune odată replică Damian gândindu-se să ajungă mai devreme în nevastă-sa
  • Știi, pe femei le excită să vadă doi bărbați care și-o trag… a spus ea mușcându-și cu emoție i teamă buza de sus ca atunci când ar fi făcut o boacănă.

Ne-a picat fața la amândoi. Nu aveam curaj să ne privim. Eu care sunt mai direct mi-am revenit primul.

  • Laura, noi am fost prieteni buni dar asta nu am făcut. M-ar bucura să nu insiști.
  • Hai măăă. Cred că mi-ar crăpa creierii de excitare să vă văd. E fain să îți văd pula intrând în fundul lui Damian, promit că vă ling să intre ușor. Hai Damian, eu o să te sug băgată sub tine iar cu mâinile o să îți țin bucile desfăcute.
  • Da ce ar fi să facem invers a replicat Damian năpustind-se asupra soției sale și trăgând-o deasupra sa cu gura în vaginul ei și salvând situația.
  • Hai Radu, bagă-i Laurei penisul în fund să se sature de fantezii.

Cum să refuzi un soț care te cheamă să îl ajuți să își potolească soția excitată? Am venit în genunchi la fundul Laurei și după ce am lins bine anusul acesteia am potrivit penisul excitat la găurica ei ispititoare și am împins ciuperca în  interiorul ei. Era așa de fierbinte și strâmtă că mă controlam greu. Excitarea era mare mai ales că o futusem fără să ejaculez și dacă mai adăugam „desertul” de la restaurant și activitatea din mașină deja era adunat cam mult pentru mine.

O penetram lung și adânc iar soțul ei îi lingea vulva desfăcându-i fesele. O vedeam abandonată cu capul pe pubisul lui Damian, scăpase penisul lui din gură în așteptarea unui orgasm. Era concentrată toată la senzație. Când am simțit-o aproape de tot am licitat prin expresii similare celor folosite de ea: Știi ce bine îți stă cu pula înfiptă în fund? Oau ce excitant este să fuți un astfel de cur! Iar când i-am zis că „abia mă abțin să nu îmi vărs sperma în curul tău” Laura a explodat. Tremura incontrolabil agitându-și capul în poalele lui Damian iar pe fața soțului ei curgeau șuvoaie de lichid transparent. Căzuse efectiv cu vulva pe fața sa și acesta îi „mozolea” buzele vulvei și toată zona.

M-am retras ușor din fundul ei aducând două prosoape de la baie.  Am aruncat unul lui Damian să se șteargă de sucurile Laurei apoi am curățat-o și pe Laura care zâmbea tâmp pe pat moale și satisfăcută.

  • La starea mea cred că nu aveți altă șansă să terminați decât să vă futeţi unul pa altul.
  • .. cred că am alte planuri a replicat Damian.
  • Cum ar fi?
  • Să îmi dau drumu în gura ta care nu mai tace a zis Damian punându-i-i penisul erect pe buze.
  • Îmi e foame deja de spermă, a spus Laura molfăind cu poftă penisul.

Jocul a continuat pentru scurtă vreme că Damian ceda repede vrăjilor Laurei. A încălecat-o cu un picior de o parte și altul de alta iar Laura îl sugea ținându-l-l de fese și frământându-le. Îi plăcea să se ofere total, explora penisul cu o foame, cu o poftă nebună iar detaliile cum ar fi machiajul, aspectul chiar le lăsa deoparte.

Când soțul ei a început să mârâie în așteptarea orgasmului Laura l-a prins ferm de fese și se futea cu el în gură efectiv făcând balonașe la gură. O scenă care îți dă foc imaginației. Nu mă miră că omul a lăsat sperma să țâșnească efectiv în gâtul femeii înființându-se și priponindu-se pe canalul ei.

Femeia s-a mai jucat cu penisul flasc o vreme, lingându-l, alintându-l, necăjindu-l apoi Damian a picat extenuat lângă ea. Asta se pare că i-a dat energie Laurei care a dispărut la duș cu mențiunea: să nu mă mișc de acolo.

Damian încerca să se scuze pentru poftele soției sale dar l-am asigurat că nu e nevoie de scuze. Fantezia e fantezie, nu toate pot fi împlinite dar nici condamnate. Totul ține de limitele noastre și e totul în regulă atâta vreme cât fiecare respectă limitele celorlalți.

Între timp Laura a apărut impecabilă și proaspătă de la baie cu privirea ațintită la mine și cu ceva planuri în priviri.

  • Auzi? Tu termini doar când primești ordin?
  • Când mi se cere. Doar sa îmi fac și eu un duș dacă primesc accept.

Sub duș tot meditam la inedita situație în care mă aflam. Era ceva nou pentru mine dar devenise așa de normal să mă culc cu nevasta lui în prezența sa că mă speriam. În fine, mâine aveam să plec deci… se va termina acest episod. De ce să nu se termine frumos?

Când am ajuns în cameră cei doi mă priveau întrebători. Vorbiseră clar despre mine dar am trecut peste asta repede când Laura a îngenunchiat în fața mea mângâind penisul semi erect cu obrazul și părul său. Apăruseră și pahare cu vin și ceva gustări pe masă. M-a împins în fotoliu și ședea cu capul în poala mea jucându-se leneș cu penisul de mă simțeam deja inconfortabil. Nu cred că o femeie trebuie să stea în această poziție.

  • Nu poți prelungi Radu? Să mai stai la noi puțin?
  • Știi doar că nu, dacă mă întorceam la București puteam dar am întâlnire cu chinezii în Londra și chiar nu am cum lipsi.
  • Atunci mergem și noi la Londra și ne despărțim după, cum ți se pare?
  • Pe mine nu mă încurcă deloc am zis zâmbind. Doar să nu se supere Laura că o porți pe drumuri.
  • .. nu fă mișto a sărit ea veselă. Ar fii superb.
  • Atunci eu dimineață merg cu avionul iar voi ajungeți după.
  • Acum să ne ocupăm de tine. Păcat că nu acceptați să ce v-am propus eu mai înainte. Doi fac o treabă mai buna decât una.

Zicând asta Laura a luat efectiv cu asalt penisul meu care acum se înălța spre tavan. Nu avusesem nici o femeie care să iubească penisul așa. Era absorbită de el, îmbătată efectiv. Așa ceva numai prin fantezii citisem, se purta ca și cum era hipnotizată și setată să facă asta. Era oricum plăcut, o excepție plăcută. E fascinant să întâlnești și astfel de femei.

Zâmbeam la gândul că Laura e o femeie normală, nu iese în evidență cu nimic deosebit, e directoarea unei companii micuțe din Rotterdam și pentru nimic în lume nu ai asocia imaginea ei de zi cu zi cu starea în care se afla acum, divinizând un penis. Uite cum aparențele înșelă.

laura pe fotoliu fantezie eroticaDupă ce Laura m-a excitat la maxim s-a urcat în brațele mele pe fotoliu și încălecându-mă s-a înfipt toată începând cu dans plăcut, profund și lasciv. Ochii ei se uitau fix în ochii mei iar sânii atârnau greu pe pieptul meu. Căldura lor transmitea fiori plăcuți în mine și încurcau serios capacitatea mea da a mă abține.

Când soțul ei s-a lipit de ea la spate căutând intrarea lângă penisul meu Laura a fost poarte surprinsă și excitată. Damian și-a strecurat pe lângă mine penisul în vulva excitată a soției sale în timp ce aceasta s-a aruncat la pieptul meu pentru a îi facilita accesul. Cea fost după asta e greu de descris în cuvinte.

Senzația de interzis cu senzația de nou, cu cea de prietenie, cu excitarea, cu cuvintele vulgare, fac o combinație cu încărcătură explozivă mare de tot. Laura era clar aproape de orgasm pentru că o simțeam încordându-se, iar soțul ei se străduia să nu termine înaintea ei dar îl încurca tare poziția încordată în care stătea.

Eliberarea Laurei a venit repede și furtunos ca de fiecare dată. Femeia asta trăia orgasmele, se lăsa luată de iureș și dusă era. Nu aveai cui cere control sau cumpătare, ea trăia și gata. Acum gemea la pieptul meu cu capul pe o parte și saliva curgându-i din gură. Avea un deget „uitat” în gura mea și mă mângâia haotic.

Damian a ieșit din ea aruncându-și jeturile de spermă pe fundul ei și pe spate și tremurând tot. Eu trecusem deja de pragul de control și intrasem în acel gen de excitație dureroasă. Când ajung în faza asta devine o marte provocare să termin, mai bine o las baltă și o fac altă dată. Deja rezistasem câteva ture și exagerasem. Excitația era dureroasă și mă simțeam inconfortabil.

Laura a văzut încurcătura din ochii mei și m-a întrebat sinceră și naivă:

  • Pentru tine ceva nu e în regulă. Cum pot face? Vreau să îți ofer orgasmul, vreau să fii satisfăcut și tu.
  • De regulă în faza asta nu pot face nimic, numai sa treacă excitarea ca sa pot termina.
  • Ce te excită cel mai tare?
  • Vrei să știi cam multe…
  • Orice Radu, orice…
  • Îmi place erotismul Laura, femeia care iubește să trăiască sexul, așa ca tine. Îmi place să văd, să fiu provocat. Îmi place orice dar nu aș întinde coarda că te extenuez.
  • Lasă că știu eu un secret la care nici un bărbat nu prea a rezistat a zis ea cu pasiune ca și cum ar fi descoperit America.

S-a așezat iar în fașa fotoliului, mi-a ridicat picioarele „în aer” împotriva voinței mele și a început ceea ce am numit eu „înmuierea pietrei”.  A lins fără nici o reținere scrotul, și toată zona anusului în timp ce cu mâna mă masturba. Limba ei se mișca moale și lasciv în jurul anusului meu iar mâna rămasă liberă îmi desfăcea fundul. Apoi de la acea mână un deget a pătruns în fundul meu. Când degetul a fost înfipt tot am fost rugat să mă ridic în picioare și Laura pur și simplu m-a detonat.

În primul rând că nimeni vreodată nu mă linsese acolo, apoi pentru că nu stătusem cu picioarele ridicate în viața mea în fața unei femei ca la ginecolog, pentru că am considerat mereu asta o lipsă de respect, apoi pentru că limba Laurei era moale, umedă și caldă, apoi pentru că acum degetul ei se înfigea nemțit în fundul meu scormonindu-mă în partea de jos și pentru că penisul ajutat de mână făcea naveta prin gura spre gâtul ei, apoi pentru că încă 100 de motive, nu am mai rezistat. Am simțit cum mă iau frisoane, tremurături, cum spatele e străbătut de fiori și pe lângă coloană coboară un curent spre anus care a zvâcnit convulsiv strângând degetul Laurei urcând în aceeași secunda spre coaie și detonând încărcătura.

În acea secundă Laura a scos penisul din gură să o stropesc așa că sperma ce țâșnea din mine de undeva din spatele coaielor de aproape de fund se vărsa abundent pe buzele și fața Laurei care lingea și se freca cu penisul meu pe față satisfăcută și fericită. L-a introdus de câteva ori în gură sugând zgomotos după care îl folosea să îl încleieze iar de sperma de pe fața ei și să îl sugă iar.

Picioarele mi-au cedat și m-am prăbușit efectiv pe fotoliul de pe care mă ridicase lăsând-o să mă desfete cu moliciunea și căldura ei. Voiam să fac un duș dar nu mai aveam puterea de a mă ridica, așa că am adormit repede. Am simțit la un moment dat cum sunt acoperit cu ceva apoi m-am trezit când suna alarma.

Ce a urmat la Londra e subiect de carte deja și aș avea dificultăți mari în a exprima cât de cât real senzațiile simțite. Nu știu dacă pot scrie acele experiențe fără să sluțesc rău de tot frumusețea senzațiilor trăite.

Leave a Reply